 |

Intr-un decor deosebit gasiti toate serviciile de infrumusetare, executate de un personal calificat, produse de top in domeniu si aparatura de ultima generatie. Servicii: coafor, manichiura, pedichiura, unghii false, cosmetica, tratamente faciale, tratamente corporale.
COAFURA
Modul in care iti aranjezi parul iti poate schimba foarte mult starea interioara. Te ajuta sa pari mai delicata sau mai agresiva, dupa caz, mai romantica sau cat mai nonconformista. Exista insa si reversul medaliei. Se poate intampla ca imaginea din oglinda sa fie in dezacord puternic cu propria-ti personalitate si cu ceea ce vrei tu sa transmiti celor din jur. O tunsoare neinspirat aleasa poate duce la interpretari negative.
Odata insa ce ai gasit stilul care vrei sa te reprezinte, trebuie sa cauti sa-ti ingrijesti parul astfel ca firele despicate trebuie tunse la cateva saptamani. Daca iti doresti sa iti vopsesti sau sa iti ondulezi parul permanent, este bine sa faci aceste operatiuni la un interval de timp destul de mare, pentru a da timp parului sa se relaxeze si sa arate cat mai natural in fiecare zi.
O ingrijire atenta, in functie de tipul tau de par si de stilul pe care doresti sa il abordezi, este calea cea mai simpla si cea mai indicata catre un aspect de invidiat al podoabei tale capilare. Fiecare femeie viseaza sa aiba un par rezistent, usor de aranjat, lucios si matasos. Poti folosi o gama de produse de ingrijire care sa se potriveasca parului tau si sa il hraneasca in profunzime.
INGRIJIREA PARULUI
Chiar daca iti usuci parul in mod natural, nu-l vopsesti, nu-l decolorezi si folosesti rar placa de indreptat, parul tau mai are si alti inamici: poluarea, elasticele de par, stresul sau chiar si modul in care il speli.
Pentru a-ti pastra parul cat mai sanatos, alege un sampon delicat, pe care sa-l folosesti de doua ori pe saptamana. Trebuie sa stii ca, oricat de rezistent si de puternic ar parea, parul este de fapt foarte delicat. De aceea nu trebuie sa tragi de el cand il speli, altfel se va rupe. Asadar, care este modul corect in care trebuie sa iti speli parul?
Primul lucru care trebuie facut este sa-l piepteni inainte sa-l uzi. Operatiunea aceasta este indicata pentru ca parul sa poata fi spalat cu usurinta si sa nu se incurce foarte mult. Daca ai parul deshidratat, foloseste un balsam-tratament care va hrani si va reface firele, mai ales varfurile despicate. Poti opta de asemenea pentru o masca de par puternic nutritiva, care are in componenta uleiuri.
Presupun ca sunteti interesate ce tunsori si coafuri fac valva anul acesta. Am ales pentru Dvs cateva tendinte in materie de coafuri.
Buclele si onduleurile lejere sunt "vedetele" sezonului primavara-vara 2009. Stilistii ne anunta ca anul acesta nu se mai poarta bretonul, ci fruntea complet libera si coafurile lejere, naturale, cu onduleuri in cascada in stilul anilor '80.
Evita folosirea produselor de styling care au un efect puternic de fixare. Alege-le pe cele care nu iti incarca parul si care iti ofera o coafura cat mai naturala.
O coafura lejera, un par sanatos, stralucitor si cu un aspect cat mai natural. Asa se poate caracteriza in materie de coafuri sezonul de primavara-vara a acestui an, iar stralucirea este punctul forte al tendintelor! Foloseste produsele speciale pentru stralucire, si ai grija ca parul tau sa fie foarte bine hidratat si ca varfurile degradate sa lipseasca cu desavarsire.
In acest trend, geometria pare sa fie principala sursa de inspiratie. Se poarta volumul excesiv, parul strans la spate care lasa fruntea libera, formele neobisnuite, cum ar fi parul rasucit sau cu texturi pronuntate. Pe acestea din urma le poti obtine cu usurinta folosind placa de par zimtata. Un alt truc ar fi coditele subtiri impletite facute de seara. Dimineata, cand le vei despleti, vei obtine un efect de texturare pe care il poti defini cu ajutorul produselor de fixare: fixativ, spuma, gel. Strange-ti parul in coada dar lasa suvitele la vedere. Specialistii denumesc aceasta coafura "dezordine controlata".
Stilul rebel sau clasic, parul lung sau scurt, oricare dintre acestea sunt la moda atat timp cat ai un par curat, ingrijit, stralucitor!
Extensiile, parul foarte lung sau ondulat usor sunt tendintele oferite pentru acest an.
Daca pana acum erai sclava placii de indreptat parul, afla ca nu mai ai nevoi de ea! Se poarta parul cu volum, ondulat, eventual tuns asimetric. Fie ca preferi parul strans, fie ca obisnuiesti sa-l lasi liber, asigura-te ca nu sta lipit de scalp...
Buclele jucause, inegale, dar lejere, sunt, de asemenea, la mare cautare. Tunsoarea bob continua sa fie in centrul atentiei in 2009.
Daca ai parul lung, poarta-l in valuri! Onduleurile mari, pana la varf sunt de efect si mult mai feminine decat parul intins perfect.
COSMETICA
Iti oferim un tratament cosmetic adecvat, fie ca ai un ten caruia vrei sa-i pastrezi luminozitatea si supletea, fie pentru a combate eruptii cauzate de acnee, petele de pe piele sau cicatricile, imbatranirea tenului tanar, efectele trecerii timpului. Ulterior unui gomaj (peeling) comedoane, pustule (si nu numai) isi pot gasi sfarsitul printr-un tratament facial, iar prin aplicarea unei masti pentru ten, pielea ta primeste compusi activi, 100 % naturali, in functie de cerintele tenului.
Adauga la asta rasfatul unui masaj facial de relaxare. Rezultatul? Prospetime, stralucire si puritate!
Bazandu-se pe cele mai sigure si mai avanasate tehnologii, precum si pe intelegerea profunda a nevoilor fiecarui tip de piele si fiecarei probleme de estetica corporala.
Tenul sensibil este foarte des intalnit, fiind mai expus ca celelate tipuri de ten actiunii factorilor externi. Principala necesitate a acestui tip de ten este calmarea si hidratarea lui.
Zona din jurul ochilor este de asemenea extrem de delicata. Pielea din jurul ochilor se rideaza intr-un ritm mult mai rapid decat restul fetei. Pentru acest motiv trebuie sa acordam o atentie deosebita acestei zone pentru a incerca sa reducem efectele negative care pot aparea odata cu inaintarea in varsta.
Este bine stiut ca pielea din jurul ochilor este foarte subtire si, in consecinta, predispusa la ridare, imbatranire. Orice femeie stie cat de importanta este crema de tonifiere a zonei din jurul ochilo care uneori, insa, confera un aspect prea incarcat.
Ce poti sa faci este sa inlocuiesti crema de tonifiere cu o crema-gel care intra instantaneu in piele si care nu-ti va afecta machiajul. Are efect de decongestionare si anticearcan, ceea ce inseamna ca vei arata ca noua dupa o noapte pierduta.
In materie de beauty, fiecare dintre noi cunoaste anumite secrete. Fie ca am testat pe pielea noastra, fie am aflat de la prietene sau specialisti, e clar ca suntem in masura sa dam cateva sfaturi si sa impartasim cateva trucuri in materie de cosmetica si machiaj.
Se cunosc desja efectele plantelor medicinale, cu valoroasele lor principii active si substante volatile care actioneaza benefic asupra tenurilor iritate, imbatranite sau deshidratate.
TRATAMENTE FACIALE
Unul dintre cei mai mari dusmani ai femeii a devenit lipsa de timp. Cu siguranta ai simtit chiar pe pielea ta, cum intre birou, drumurile la supermarket, grija pentru casa si cei dragi, nu-ti mai ramine timp si pentru tine. Viata cu exigentele ei, mai ales in ritmul frenetic al marilor orase, solicita la maximum atat fizicul, cat si psihicul.
Primul pas spre buna dispozitie este un dus rapid, tonifiant, cu apa calduta; cea fierbinte moleseste. Foloseste presiunea apei pentru a-ti masa ceafa, gambele si talpile. Astfel vei rezista pana dimineata. Un shower gel revigorant iti va trezi pe neasteptate simturile. Putina crema hidratanta de corp este absolut necesara, pentru ca pielea sa-si recapete stralucirea.
Pentru a ascunde oboseala, cel putin din punct de vedere estetic - tenul tau are nevoie de "atingerea" binefacatoare a unei creme hidratante. Aceasta ii va reda supletea, elasticitatea si il va proteja de efectele nocive ale fumului de tigara si de "uscaciunea" aerului conditionat.
Cum bine stie orice femeie preocupata de sanatatea si aspectul sau, pe timpul iernii tenul necesita ingrijiri mult mai atente. In primul rand pentru ca gradul de deshidratare sufera modificari, de aceea din cand in cand o vizita la un salon cosmetic te va face sa te simti mai bine. Prin pierderea apei, chiar si in cantitati infime, tesutul epidermic pierde minerale si vitamine, punand in dificultate fibrele de colagen si de elastina. Consecinta imediata? Muschii faciali isi pierd din elasticitate si ridurile invadeaza obrazul.
Nimic mai neplacut pentru o femeie care isi doreste sa fie cuceritoare. O ingrijire atenta a tenului, o hidratare corespunzatoare si folosirea unor masti menite sa refaca celulele epidermei sunt extrem de utile.
De asemenea, nu trebuie uitata nici influenta alimentatiei asupra aspectului tenului. Alimentatia, adecvata anotimpului, trebuie sa contina, in proportiile necesare, toate elementele nutritive. In plus, un rol aparte joaca dezintoxicarea organismului. Pentru a elibera organismul de toxine, specialistii in cosmetica recomanda si cateva cure extrem de eficiente. Efectul general se va concretiza si intr-un ten luminos, catifelat.
MACHIAJ
Azi cum te-ai machiat? Daca o sa-mi zici ca ai folosit creion negru si fard deschis la culoare, inseamna ca nu degeaba ne critica make-up artistii profesionisti pe noi, romancele. Chiar acesta e primul repros pe care-l au la adresa stilului de machiaj al conationalelor - creionul negru e nelipsit, indiferent daca mergi dimineata la job sau seara la o petrecere cu pretentii, intocmai ca si fardurile sidefate: alb, roz, bleu si verde...
Sigur ai si tu exemplele tale, care ti-au smuls zambete ironice si ti-au intarit convingerea ca unele femei chiar n-au oglinda acasa. Exista trei reguli de baza pe care ar fi bine sa ti le amintesti atunci cand esti in fata oglinzii, cu produsele de make-up in mana. Prima: daca luminezi o zona, vei crea iluzia ca este mai mare, iar daca o inchizi la culoare, va parea mai mica. Cea de-a doua: fata ideala este ovala, iar latimea ei trebuie sa fie de trei sferturi din lungime. Sunt sapte tipuri de fete si scopul tau este sa-ti faci fata sa para ovala si bine proportionata. Si ultima: distanta dintre ochi sa fie cat lungimea unui ochi.
Pentru a-ti forma o idee despre cum trebuie sa arate un machiaj corect am ales pentru tine cativa pasi pe care trebuie sa ii urmezi.
Pentru inceput vei porni cu fardul de culoarea inchisa chiar deasupra genelor si vei termina cu nuanta cea mai deschisa pe linia sprancenelor. Ai grija ca umbra de sub sprancene sa aiba si o nuanta sidefie, pentru o luminozitate mai mare.
In al doilea rand incepe aplicarea fondului de ten prin a "desena" un U care porneste de la tampla si se termina exact sub pometi. Apoi foloseste-te de degete pentru a-l intinde cat mai uniform pe obraz.
In final foloseste un creion-contur de buze pentru a-ti creiona linia gurii; apoi coloreaza buzele in intregime. Foloseste un gloss care sa le dea stralucire si sa creeze efectul de "buze in oglinda".
Machiajul este pentru multe femei o arta. Unele o stapanesc foarte bine si ar putea sa isi faca un machiaj ireprosabil cu ochii inchisi. Altele sunt mai neidemanatice sau nu sunt atat de interesate de acest aspect. Oricum ar fi sunt cateva greseli pe care ambele categorii le pot face:
- Nu aplica pudra dupa ce ai folosit o crema pentru fata. Pe o piele uscata pudra va face porii mai vizibili, iar pe o piele grasa/mixta nu va rezista prea mult.
- Cand alegi o nuanta de fond de ten, tine minte ca o culoare deschisa nu e prea magulitoare pentru fata. Culorile deschise accentueaza ridurile si semnele de oboseala.
Pentru a nu da gres cand alegi un fond de ten, intinde o cantitate mica a acestuia in zona obrazului.
- Fondul de ten trebuie intins bine pe toata fata.
Pentru a evita efectul de masca intinde-l cu ajutorul unei pensule speciale sau tamponeaza-l cu un buretel pentru aplicarea fondului de ten. Incepe sa-l intinzi de la gat in sus si indeparteaza excesul tot cu ajutorul unui buretel. Daca urmezi acesti pasi intocmai, nu vei mai avea nevoie de pudra pentru fixare.
- Tusul aplicat in coltul interior al ochilor, nu ii face sa para mai mari, din contra - ii face sa arate mai mici si mai putin stralucitori.
Pentru a obtine profunzime in zona ochilor aplica tusul punctat, cat mai aproape de baza genelor, si apoi uneste punctele. In mod ideal tusul trebuie aplicat cat mai aproape de radacina genelor si apoi accentuat cu ajutorul unui creion dermatograf.
- Nu te da cu un blush sub forma de crema, dupa ce te-ai pudrat. Vei avea doua pete rotunde in obraji. Dupa ce aplici o pudra, foloseste doar blush sub forma de fard.
- Culoarea creionului pentru buze nu trebuie sa fie mai inchisa decat cea a rujului. Conturul de buze potrivit este cel care are o culoare apropiata cu cea a rujului. Daca optezi pentru un creion cu o culoare mai deschisa vei crea iluzia de buze mai voluminoase.
- Nu folosi farduri care au aceiasi culoare ca a ochilor tai. Aceasta este cea mai sigura cale daca vrei sa ascunzi farmecul natural al privirii. Doar prin contrast culoarea irisului tau va iesi in evidenta. Pentru ochii albastri se folosesc nuante inchise de maro; femeile cu ochi verzi ar trebui sa opteze pentru nuante de roz iar cele care au ochi caprui sau negri pot alege nuante de violet.
- Fardurile de culori inchise nu se aplica niciodata pe arcada ochilui, imediat sub spranceana. Efectul va fi infiorator la propriu. In acea zona se folosesc doar nuante deschise: alb, bej sau roz.
- Evita sa folosesti farduri verzi cand ai ochii obositi. Aceasta culoarea accentueaza semnele oboselii. In acest caz cele mai bune optiuni sunt nuantele de bej si culoarea piersicii. Creaza efectul de ochi mai mari aplicand rimelul doar pe genele superioare.
Tinand cont de aceste reguli simple poti sa iti creezi un machiaj care sa te defineasca, sa te puna in evidenta si sa iti dezvaluie propria personalitate.
PENSAT
Sprancenele reusesc sa iti puna in valoare trasaturile, atunci cand le dai forma potrivita.
Daca iti amintesti ca exista doar cand ai de mers la vreun eveniment important, rau faci. Pensate si machiate corect, sprancenele iti pot face fata sa para mai luminoasa si mai armonioasa, iar ochii mai mari si mai expresivi.
Forma fetei, proeminenta obrajilor, arcuirea naturala a sprancenelor, culoarea parului, toate trebuie luate in calcul atunci cand ne dorim sprancene fara cusur. Nu e simplu, dar si tu poti deveni posesoarea unor sprancene superbe.
Se considera ca forma ideala a sprancenelor este aceea in care baza se gaseste pe aceeasi linie orizontala cu varful, iar distanta dintre pleoapa deschisa si arcada sprancenei este egala cu diametrul irisului. De asemenea, nuanta sprancenelor trebuie armonizata cu cea a parului, evitandu-se folosirea culorilor contrastante.
Cand sprancenele nu au forma ideala, intervin micile corectii realizate prin pensare si creionare. Sprancenele ascendente, care au o forma curbata, delicata, confera seninatate fetei si va fac sa aratati mai tanara. Sprancenele groase si drepte dau fetei o nota de duritate. Sprancenele descendente, arcuite in jos la colturile exterioare ale ochilor, dau fetei un aer trist. Forma sprancenelor data din pensat poate corecta mici imperfectiuni ale fetei.
Astfel, atunci cand ochii sunt prea apropiati, sprancenele se vor pensa mai mult la baza. Cand ochii sunt prea departati, se va pensa coada sprancenelor. Daca aveti pleoape cazute, se va insista cu pensarea cozii sprancenelor, astfel incat arcada sa fie mai mare. Accentuarea formei se poate obtine prin machiaj, cu ajutorul creionului special, care are mina pigmentata natural.
Chiar daca prin machiaj ai posibilitatea sa corectezi unele imperfectiuni ale sprancenelor, bine e sa inveti sa dai forma corecta prin pensare. Naturaletea si simplitatea caracterizeaza tendintele din prezent in privinta formei si a liniei sprancenelor. Specialistii in cosmetica sugereaza ca se poarta sprancenele groase, in linie dreapta, dar usor arcuite la arcada. In plus, indiferent de imperativele modei in machiaj, se recomanda adaptarea formei si grosimii sprancenelor la forma fetei, tipul si forma acestora fiind importante in evidentierea frumusetii trasaturilor fetei.
EPILARE
Epilarea cu ceara reprezinta cea mai eficienta modalitate de indepartare a parului nedorit de pe corp si, in plus, este durabila - firul creste in interval de 2-3 saptamani.
Pentru a obtine cele mai bune rezultate folosim produsele Naturale.
Puteti opta fie pentru ceara traditionala calda, fie pentru cea de unica folosinta.
La incheierea sedintei de epilat puteti opta pentru tratamentul pentru inhibarea cresterii firului de par.
SPECIAL PENTRU OCAZII DEOSEBITE
Fiecare dintre noi avem in viata o petrecere deosebita sau o ocazie speciala pentru care trebuie sa aratam senzational.
Pentru ca a fi mireasa nu este deloc un lucru simplu, energia care se investeste pentru ca in acea zi totul sa fie asa cum ai visat poate crea un stres major. Iar aceasta se traduce prin scaderea tolerantei, a capacitatii de atentie si de a te putea bucura de acest moment special.
Desi exista o mare varietate de look-uri pentru ziua nuntii, majoritatea viitoarelor mirese prefera parul lung strans in coc, o culoare naturala si un make-up stalucitor, cu mult alb si mult gloss. Dar pentru ca fiecare femeie este diferita, acest ideal spre care se tinde poate creea o dizarmonie foarte mare intre adevar si imaginea din acea zi speciala.Un coc imens sau un contur puternic de buze pot fi in disonanta cu intreaga ta imagine si cu felul tau de a fi.
Plecand de la ideea ca mireasa, in cultura est-europeana este fiinta inocenta si pura, fata care devine femeie, iubita care devine sotie, ea se afla in momentul in care iubirea este binecuvantata de religie, de familie si prieteni, este foarte important sa observam cum s-a adaptat imaginea, look-ul -trecerii timpului, modei, contextelor sociale, dar si personalitatii.
Coafura pe care o vei afisa de Craciun sau de Revelion trebuie sa fie in ton cu rochia pe care o vei purta, adica spectaculoasa. Nu poti sa apari in fata invitatilor cu un par neingrijit si deloc coafat. Fie ca ii dai volum cu putin spuma, fie il asezi cu fixativ, parul trebuie sa arate bine, mai ales de Sarbatori.
Pana sa ajungi la coafura, asigura-te ca ai un par sanatos si stralucitor. Taie-ti din timp varfurile despicate si aplica o masca hranitoare. Daca ai parul vopsit, iti poti reimprospata culoarea inainte de seara spaciala. Nu exagera cu produsele de styling, foloseste doar strictul necesar pentru ca sanatatea parului tau e mai importanta decat orice tendinta. Inca mai poti folosi placa pentr a-ti indepta parul, dar macar varfurile trebuie sa fie usor ondulate. Parul perfect drept nu mai este potrivit pentru ocaziile speciale.
Parul scurt poate fi si el reinventat. Pentru femeile care au optat pentru parul cu lungimea putin sub lobul urechii, stilistii propun coafuri asimetrice si, oarecum, neobisnuite. Foarte importanta este culoarea, cu ajutorul ei poti crea efecte speciale si iti poti reinventa aspectul.
|
|